La mai bine de un an și jumătate de când s-a „lepădat” de Vlad Gherman, Cristina Ciobănașu a găsit suficient de multă putere să spună adevărul despre fosta sa relație. Actrița de la Antena 1 a vorbit, cu greu, despre ruptura care i-a cauzat suferință, dar și despre iubirea care dispăruse.
În prezent, și-a găsit liniștea în brațele lui Alexandru Mureșan, iar fostul ei partener a cerut-o în căsătorie deja pe Oana Moșneanu. Dat fiind faptul că s-au liniștit apele și fiecare a mers pe drumul său, a venit și vremea mărturiilor.
După aproape un deceniu în care au fost împreună, Vlad Gherman și Cristina Ciobănașu au decis să se despartă. Chiar dacă erau logodiți, cei doi au decis că este cel mai bine să pornească pe drumuri separate. Despărțirea a fost unul dintre cele mai șocante momente ale showbizului românesc, după cum publicul era consacrat de ani, încă de pe vremea în care jucau împreună în serialul Lala Band.
Fiica adoptivă a producătoarei Ruxandra Ion a început relația cu Vlad încă de la vârsta de 15 ani, motiv pentru care Vlad a jucat un rol important în viața ei, dar și în serialele de la Antena 1. Totuși, faptul că au prezentat o perfecțiune care nu exista în relația lor i-a adus suferință:
„Am avut și presiunea tuturor oamenilor care se așteptau ca noi să îmbătrânim împreună”, a recunoscut ea, în podcastul „DilEMMA”.
(CITEȘTE ȘI: Sacrificiul făcut de Cristina Ciobănașu la Dansez pentru tine: „M-a traumatizat”. A fost la un pas de corigență)
Se poate înțelege exact de ce Cristina Ciobănașu s-a temut, vreme de ani buni, să rupă relația cu Vlad Gherman. Așa cum se aștepta, după ce a transmis faptul că nu mai dorește să-și împartă parul cu actorul, a fost criticată pentru alegerea sa. Fanii nu au putut să înțeleagă că iubirea s-a stins și că nu mai era fericită.
„Mi s-a demonstrat că după nouă ani în care am vorbit frumos despre o relație care chiar a fost frumoasă, (despărțirea, n.r.) a fost primită ca un cutremur, ca și cum decizia noastră, a doi oameni care s-au iubit, nu se mai iubesc și au ales să se despartă, ar fi putut fi a altora decât noi doi. M-a speriat foarte tare. Nu are legătură cu Vlad, ci cu oamenii care și-au dat cu părerea. M-a dezechilibrat că pe mine m-a afectat părerea lor.”, a mai adăugat vedeta de la Antena 1, potrivit sursei citate.